Oftalmologia de ieri și de azi

Cum era văzută oftalmologia în trecut?

În zilele noastre, se poate spune că oftalmologia atinge performanțe semnificative, acest domeniu cuprinzând o sumedenie de proceduri, intervenții și tratamente care în trecut erau de neimaginat. Dar de unde a pornit această știință, cum a ajuns ea la forma pe care o cunoaștem? În cele ce urmează, vom prezenta câteva moduri de a trata afecțiunile oftalmologice, în diferite perioade.

Oftalmologia în Egiptul Antic

Poporul egiptean a fost printre primele care a dezvoltat medicina. Herodot a relatat că egiptenii s-au specializat în medicină mai mult decât oricare alt popor din acele vremuri. Acesta a remarcat că egiptenii preferau să se specializeze într-un singur domeniu, fiecare medic trata o singură afecțiune și nu mai multe, ceea ce a permis aprofundarea cunoștințelor.

Înregistrările medicale din această perioadă sunt clasificate în două categorii: suluri de papirus, denumite după numele descoperitorilor sau cumpărătorilor lor arheologici, și dovezi scrise găsite în mormintele egiptene. Cele mai importante informații medicale la care avem acces astăzi provin din papirusul Ebers, un tratat de anatomie din jurul anului 800 î.Hr, și care, pe lângă remedii naturiste, conținea și texte ale unor prescripții, incantații și vrăji folosite ca și parte a tratamentelor.

În conținutul acestuia se descriu formele de tratament pentru diverse afecțiuni precum trahomul (conjunctivita granuloasă) sau chalazionul. Tratamentele erau, de obicei, sub formă de unguente grase, pe bază de ulei, care conțineau smirnă și alte ingrediente, cum ar fi rășina (care poate fi găsită în mod natural pe copaci) sau gălbenușul de ou de struț. Acestea sunt tehnici similare utilizate mai târziu de către medicii greci, care au studiat cultura lor.

 

Oftalmologia în Grecia Antică

Medicii din vremea lui Hipocrate nu aveau cunoștințele sau înțelegerea necesară pentru a diagnostica în mod corespunzător bolile oftalmologice, ci se bazau mai mult pe observarea simptomelor. La acea vreme se mergea pe ideea că organismul uman are la bază patru fluide sau umori (sângele, flegma, bila galbenă și bila neagră), iar un individ era sănătos în momentul în care cele patru umori erau în echilibru. Atunci când individul prezenta o afecțiune de orice fel, se considera că s-a produs un dezechilibru între fluidele menționate anterior, și se administrau tratamente care aveau rolul de a readuce echilibrul organismului.

În textele păstrate din acea perioadă se descriu diverse afecțiuni oftalmologice, de natură inflamatorie sau epidemică, precum trahomul, ulcerul cornean, nictalopia sau pierderea treptată a vederii. Tratamentele prescrise pentru aceste afecțiuni includeau spălarea ochilor cu apă rece sau caldă, aplicarea de unguente și ierburi.

De asemenea erau descrise intervenții precum cauterizarea pleoapelor, incizia sau zgârierea pleoapei sau provocarea sângerării la nivelul scalpului, a tâmplelor sau a pleoapelor, în puncte cheie care se presupuneau că fac legătura între ochi și restul corpului, pentru a îndepărta excesul de fluid acumulat. Această metodă de tratament este similară cu cea descrisă în vechile texte chinezești.

 

Oftalmologia în India Antică   

Specialiștii din acea vreme înțelegeau anatomia ochiului doar atât cât putea fi văzut din exterior, neavând idee de retină sau de nervul optic, întrucât nu se bazau pe disecție ca și metodă de cercetare.

Cel mai renumit și totodată controversat medic chirurg al Indiei este considerat Sushruta. Este cunoscut drept primul care a studiat anatomia umană cu ajutorul disecției unui trup neînsuflețit.

În jurul acestuia s-au creat controverse, întrucât sunt foarte puține dovezi care să ateste perioada de activitate sau chiar existența acestuia. Cu toate acestea, se crede că acesta a practicat medicina cu aproximativ 150 de ani înaintea lui Hipocrate. În textele elaborate de acesta se descriu tratamente pentru afecțiuni precum glaucomul, mai precis eliberarea presiunii oculare introducând un ac la nivelul ochiului sau folosirea de lipitori.

De asemenea, în tratamentul afecțiunilor oculare, mai erau prescrise seul de animale, laptele matern, sărurile Saindhava, sau picături de ochi create prin zdrobirea și stoarcerea diverselor ierburi tămăduitoare printr-o bucată de mătase. Există texte care descriu modul de lucru al chirurgului Sushruta. Acesta avea un mod simplu de lucru, își folosea respirația pentru a încălzi ochiul pacientului, folosea un dispozitiv medical asemănător unui bisturiu, îndepărta țesutul afectat, apoi folosea lapte și bandaje îmbibate în seu pentru a curăța locul.

Remedii bizare din antichitate ale afecțiunilor oftalmologice

Desigur că, până la dezvoltarea oftalmologiei până la stadiul pe care îl cunoaștem astăzi, au fost încercate o sumedenie de remedii, unele mai neobișnuite decât altele, toate cu speranța vindecării afecțiunilor oculare întâmpinate. Spre exemplu, pentru ochi uscați, era aplicat local un amestec de fiere de broască și ceapă. Pentru degenerescență maculară era recomandată injectarea cu venin de cobră (acum se recomandă variante mai puțin riscante, cum ar fi MacuShield). Electroterapia a fost de asemenea încercată, trecându-se un curent de scurtă durată prin globul ocular, pentru a stimula țesuturile.

Unul dintre cele mai complexe și bizare remedii pentru cataractă este descris în textele indiene. Acesta începea cu o cobră în stadiu de descompunere avansat, care era pusă într-un vas cu lapte, alături de patru scorpioni și lăsat timp de 21 de zile la macerat. După aceste zile, laptele era bătut până se transforma în unt. Untul trebuia să fie consumat de un cocoș tânăr, urmând ca materia fecală eliminată de acesta să fie aplicată pe ochiul afectat, sperând să vindece cataracta. Vi s-a făcut pielea de găină?

 

Concluzie

În urma a celor menționate mai sus, ne putem face o idee despre bazele oftalmologiei. Ne bucurăm că știința a progresat și că acum există tratamente și intervenții mai igienice și prietenoase cu utilizatorii.

Voi ce remedii oftalmologice ieșite din comun ați întâmpinat pe parcursul vieții?