Ce ne Spun Curbele de Creștere Oculară despre Controlul Miopiei?
În spatele fiecărui copil care vine la control cu „vedere ușor neclară la distanță” există o poveste de creștere a ochiului, invizibilă la consultația de câteva minute. Studiul WEPrOM, realizat în Wenzhou, China, deschide această poveste și o urmărește pe parcursul mai multor ani de școală, punând față în față două scenarii: creșterea fiziologică și creșterea miopică a ochiului.
Un coridor de școală din Wenzhou
Imaginați-vă două școli, una urbană și una rurală, în care aproape toți copiii invitați acceptă să participe la studiu. Au în jur de opt ani, sunt examinați inițial și apoi rechemați periodic, până la preadolescență. Pentru o parte dintre ei, ochii rămân nonmiopici; pentru alții, miopia este deja prezentă sau apare pe parcurs.
Cercetătorii separă clar aceste două grupuri. Pentru creșterea fiziologică, analizează copii care rămân nonmiopici o perioadă suficientă de timp. Pentru creșterea miopică, urmăresc copiii deja miopi sau pe cei care devin miopi și rămân așa cel puțin un an. Axul analizei este alungirea axială a ochiului, măsurată cu biometru optic, iar evoluția este descrisă cu modele de tip logistic în funcție de vârstă.
Două curbe, două ritmuri de creștere
Curbele rezultate spun o poveste simplă, dar puternică: atât la copiii nonmiopi, cât și la cei miopi, creșterea axială încetinește odată cu vârsta. Diferența este ritmul. Ochiul miopic „aleargă” mai repede decât ochiul fiziologic, în special în anii de început ai școlii primare, apoi își domolește treptat viteza.
Curbele percentilelor de creștere axială se deschid ca niște evantaie colorate, arătând nu doar valoarea mediană, ci și variabilitatea individuală: există copii cu o creștere discretă, alții cu o alungire mult mai accentuată, atât în zona fiziologică, cât și în cea miopică.
Călătorie din Wenzhou către restul lumii
Punctul interesant abia aici începe: autorii nu se mulțumesc să descrie ce se întâmplă în Wenzhou, ci compară aceste curbe cu date publicate anterior din alte regiuni. Pentru China, alătură rezultatele unui mare set retrospectiv de copii din Guangzhou și Shanghai. Acolo, ritmul de creștere – atât fiziologic, cât și miopic – este foarte apropiat de ceea ce se observă în WEPrOM, ca și cum am privi aceeași poveste spusă în două orașe diferite.
Când însă graficul este suprapus peste datele din Singapore (SCORM) și din SUA (OLSM), lucrurile se schimbă. Atât creșterea fiziologică, cât și cea miopică sunt, în general, mai lente în aceste cohorte. În Singapore, populația este multi-etnică, cu un procent important de copii chinezi, dar și de origine malaeză și indiană, iar autorii subliniază și diferențele de context educațional. În OLSM, populația este predominant caucaziană. În aceste grupuri, ochiul de copil nu se alungește la fel de repede ca în cohortele chineze analizate.
De ce contează pentru interpretarea studiilor de control al miopiei
În ultimii ani, tot mai multe intervenții de control al miopiei își raportează eficacitatea prin prisma modificărilor de lungime axială. Se vorbește despre „încetinirea creșterii” raportată la un anumit „normal” emetropic. Studiul WEPrOM pune sub semnul întrebării ideea că acest „normal” poate fi universal. Dacă fiziologia creșterii axiale diferă între populații, atunci alegerea unui reper nepotrivit poate distorsiona imaginea asupra eficacității.
Autorii atrag atenția: dacă un studiu pe copii asiatici folosește ca reper curbele fiziologice ale unei populații non-asiatice, efectul tratamentului va părea mai mare decât este în realitate. În sens invers, un reper asiatic aplicat unei populații cu creștere axială mai lentă ar putea subestima beneficiul unei intervenții. Pe fondul renunțării, din motive etice, la lentilele monofocale ca grup de control în multe studii, nevoia de repere fiziologice corecte, adaptate populației, devine cu atât mai importantă.
Limitări, dar și un mesaj clar
Autorii își recunosc limitele: unele cohorte comparate sunt multi-etnice, metodologiile de măsurare nu sunt identice, definirea miopiei și a emetropiei variază, iar în WEPrOM nu s-au utilizat picături cicloplegice, ceea ce poate influența clasificarea refracției. Pierderea la urmărire în ultimii ani ai studiului reduce precizia estimărilor la vârstele mai mari. Totuși, prin analiza longitudinală și modele robuste, imaginea de ansamblu rămâne coerentă: creșterea fiziologică și miopică nu sunt aceleași peste tot în lume.
Pentru medicii oftalmologi, mesajul practic este unul de prudență și finețe: atunci când interpretăm curbele de lungime axială ale copiilor noștri sau rezultatele studiilor de control al miopiei, merită să ne întrebăm „față de care normal?” Studiul din Wenzhou ne amintește că ochiul copilului este un organ în creștere, dar și că această creștere poartă amprenta etniei, a mediului și a contextului în care trăiește copilul.